(Umbrele clipei)
Atât de multe par a fi un tot
Care durează cât o veşnicie,
Dar prea puţine sunt cele ce pot
Mai mult de-o clipă adevăr să fie.
Ideea nemuririi e-n spital,
Cuplată la un soi de aparate
Ce-i caută măcar un semnal vital,
Cu sens în boală sau în sănătate.
Motivul vieții e și el bolnav,
Își caută tot timpul tratamente,
Sperând că nu e totuși ceva grav,
Ci doar urmarea multelor curente.
Menirea a ajuns un mare risc,
Un drum ce poate duce-n sărăcire,
Impozitată de divinul fisc
Ca taxă pe deplina împlinire.
Ceea ce-i clar îşi are şi contur,
Şi-n spaţiul infinit se defineşte,
Ţinând în umbră tot ce are-n jur,
Cât creșterea nimic nu i-o opreşte.
În lumea-n care totu-i trecător,
Ideile se tot dedau risipei,
Ştiind că omul, mult risipitor,
Le vrea mereu a fi umbrele clipei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu