vineri, 2 februarie 2018

Navetist prin orizonturi

(Orizonturi prin oglinzi)

Făcând naveta între vest şi est,
Privirile, de zori, se lasă-nvinse
Şi multe orizonturi necuprinse
Îmi dau, mereu, la calcule, un rest.

Speranţa uneori mi-o rătăcesc,
Şi-mi caut un reper cu formă clară,
Că tot trecând din iarnă-n plină vară,
Greu mi-e să ştiu de pot să-mbătrânesc.

Dar uneori, când mai alerg spre sud,
Văd timpul cum se vrea a-mi fi oglindă,
Voind ca mult mai multul să cuprindă
Un tot întreg din absolutul nud.

Și-mi vin idei, îmi vin și-mi tot revin,
Ducându-mă departe și aproape,
Mizând pe visul care, clandestin,
În nemurire vrea să mă îngroape.

Cam mult prea rar un gând îmi duc spre nord,
Când iarna simt că visele mi-ngheață
Și-mi amintesc de munții plini de gheață
Ce sunt, cu rostul lor, în dezacord.

Drumul ce-l am, spre est ori înspre vest,
Spre sud, fără de veste mă coboară
Și-așa, spre nord, privirile îmi zboară
Și-ajung să mă împart... Și-mi dă cu rest...

Niciun comentariu: