Constant, repetitiv

(Cumulativele contraste)

Oameni urâți urcă ușor pe scene,
Și îi gonesc pe cei ce sunt frumoși,
Numindu-i egoiști și caraghioși
Prin teorii frustrante și obscene.

Cumulative roluri dubioase
Se vând, de obicei, la suprapreț,
În consumismu-acesta hrăpăreț
Ce malaxează suflete și oase.

Pe scenă, mai tot timpul, se perindă,
Regizori neștiuți și dubioși,
În aroganța lor libidinoși,
Voind, în plasă, alți naivi să prindă.

Aplauze se-aud din sala goală,
Cu-același ritm, constant repetitiv,
Voit a fi predispozant motiv
Căderii tuturor la învoială.

Idioțenii, stupizenii vaste,
Prin hrube tăinuite se emit
Ca omul să se simtă umilit,
Tragic trăind absurdele contraste.

Pe scene, rar, extrem de rar, pătrunde,
Un gând ce nu se știe obsesiv,
Incontestabil pur și creativ,
Ce la-ntrebări încearcă a răspunde.

Probleme cu dileme

(Evidențe instinctive)

Conceptualul dă aviz subtil
Dorinței de continuă schimbare,
Ca tot ce e absurd și inutil
S-apară doar ca simplă încercare.

În lumea cu idei de împrumut,
În care mult prea multe-s aparențe,
E parcă imposibil de văzut,
Cel trăitor în clare evidențe.

Contrare par, ca fapte și urmări,
Soluții ce-s mereu la îndemână,
Chiar și esența marii întâmplări
La urmă e voită să rămână.

Prin tot ce e firesc, în mod direct,
Răstălmăcirea vrea să se-nțeleagă
Absurdul ce, continuu circumspect,
Consensul, prin aprindere, tot neagă.

În sens contrar, un absolut model
Pare a naște crezuri prezumtive,
Dând formelor idei ce sunt la fel
Când faptele au baze instinctive.

Prin repetări, contururi cu temei,
Ajung să definească teoreme
Sau, ca principiu, simplul obicei
De a crea, dilemelor, probleme.