Consistența-n convergență

(Concret, întotdeauna)

Ideea are urma netezită
De praful mult prea multor amintiri
Părând a fi urmare de ispită
Spre evidența marii împliniri.

Concret, fără motiv de contestare
E orișicare pas ce, prin urmări,
Devine nu doar simplă întâmplare,
Ci clar motiv al altei mari chemări.

Relativismul este doar minciună
Când pragul dinspre vorbe e trecut,
Și chiar când argumente mari adună,
Luându-și definirea atribut.

Continuu vin idei alternative,
Continuu vin idei ce le combat,
Motivele găsind mereu motive
Ce, între ele, cap în cap, se bat.

Timpul trecând mereu își vrea arvuna,
Din tot ce-n plan real e trecător,
Pe efemerul ce, întotdeauna,
E doar un element de ajutor.

Rămâne tot ce n-are o măsură
În consistența sensului banal,
Dând vieții un motiv de anvergură
Și convergența-n planul ideal.

Risipiri de uz

(Intermezzo in destin)

Trecând de la extreme la extreme,
Punând în seama unui gând alte idei,
Apar, de nicăieri, oricum probleme,
Chiar dacă sunt lipsite de temei.

În regăsiri, mereu, o întâmplare
Intră în rol fără concretul semn
Al celor ce ieșind la drumul mare
Se fac a fi, dar nu-s deloc, îndemn.

Dar dincolo de uz, ori de risipă,
Un intermezzo are rol firesc,
Redând trăirii, chiar când e de-o clipă,
Credința în realul omenesc.

Iar dacă toate par fără oprire,
Oricâte bariere sunt pe drum,
Consensualul vis de împlinire
Renaște din cenușe și din scrum.

Și nu există legi, și nici cutume,
Ce ar putea avea efect major
La-nstăpânirea peste-ntreaga lume
Al pasului de timp risipitor.

Când totul pare-a fi coincidență,
Suprapunând extremele din plin,
Tot ce înseamnă drept la existență
E relevat, de-a pururi, prin destin.