miercuri, 26 ianuarie 2022

Accent spre punct final

(Adevărul prin adevăr)

Atât de multe par întâmplătoare
Şi uneori uitând să aibă sens,
Că raţiunea sugrumată moare,
Nemaifiind, cu sine, în consens.

Voind mereu să aibă toate nume,
Orice idee-n grabă o numim,
Şi-o arătăm, ca ceva nou, la lume,
Convinşi fiind că asta ne dorim.

Accentele sunt puse cu migală
Pe ceea ce-i mereu din interes,
Trasând cumva o margine legală
La tot ce e normal, chiar din exces.

Şi chiar de-ar fi o cale mult mai dreaptă,
Un drum ce-ar merge mult prea rar cotit,
Din temeri ies doar cei ce nu aşteaptă
Să fie totul cum şi l-au dorit.

Aşa merg multe cât se merge-n grabă,
Prea rar ajung spre punctul de final
Căci tocmai el, văzându-le, întreabă
Cât de egal devine un egal.

Dar când ajunge limita firească
La observarea firului de păr,
Singura cale, pururi omenească,
E adevărul spus prin adevăr.

luni, 6 septembrie 2021

Consistența-n convergență

(Concret, întotdeauna)

Ideea are urma netezită
De praful mult prea multor amintiri
Părând a fi urmare de ispită
Spre evidența marii împliniri.

Concret, fără motiv de contestare
E orișicare pas ce, prin urmări,
Devine nu doar simplă întâmplare,
Ci clar motiv al altei mari chemări.

Relativismul este doar minciună
Când pragul dinspre vorbe e trecut,
Și chiar când argumente mari adună,
Luându-și definirea atribut.

Continuu vin idei alternative,
Continuu vin idei ce le combat,
Motivele găsind mereu motive
Ce, între ele, cap în cap, se bat.

Timpul trecând mereu își vrea arvuna,
Din tot ce-n plan real e trecător,
Pe efemerul ce, întotdeauna,
E doar un element de ajutor.

Rămâne tot ce n-are o măsură
În consistența sensului banal,
Dând vieții un motiv de anvergură
Și convergența-n planul ideal.

duminică, 10 ianuarie 2021

Risipiri de uz

(Intermezzo in destin)

Trecând de la extreme la extreme,
Punând în seama unui gând alte idei,
Apar, de nicăieri, oricum probleme,
Chiar dacă sunt lipsite de temei.

În regăsiri, mereu, o întâmplare
Intră în rol fără concretul semn
Al celor ce ieșind la drumul mare
Se fac a fi, dar nu-s deloc, îndemn.

Dar dincolo de uz, ori de risipă,
Un intermezzo are rol firesc,
Redând trăirii, chiar când e de-o clipă,
Credința în realul omenesc.

Iar dacă toate par fără oprire,
Oricâte bariere sunt pe drum,
Consensualul vis de împlinire
Renaște din cenușe și din scrum.

Și nu există legi, și nici cutume,
Ce ar putea avea efect major
La-nstăpânirea peste-ntreaga lume
Al pasului de timp risipitor.

Când totul pare-a fi coincidență,
Suprapunând extremele din plin,
Tot ce înseamnă drept la existență
E relevat, de-a pururi, prin destin.

sâmbătă, 9 mai 2020

Constant, repetitiv

(Cumulativele contraste)

Oameni urâți urcă ușor pe scene,
Și îi gonesc pe cei ce sunt frumoși,
Numindu-i egoiști și caraghioși
Prin teorii frustrante și obscene.

Cumulative roluri dubioase
Se vând, de obicei, la suprapreț,
În consumismu-acesta hrăpăreț
Ce malaxează suflete și oase.

Pe scenă, mai tot timpul, se perindă,
Regizori neștiuți și dubioși,
În aroganța lor libidinoși,
Voind, în plasă, alți naivi să prindă.

Aplauze se-aud din sala goală,
Cu-același ritm, constant repetitiv,
Voit a fi predispozant motiv
Căderii tuturor la învoială.

Idioțenii, stupizenii vaste,
Prin hrube tăinuite se emit
Ca omul să se simtă umilit,
Tragic trăind absurdele contraste.

Pe scene, rar, extrem de rar, pătrunde,
Un gând ce nu se știe obsesiv,
Incontestabil pur și creativ,
Ce la-ntrebări încearcă a răspunde.

luni, 17 februarie 2020

Probleme cu dileme

(Evidențe instinctive)

Conceptualul dă aviz subtil
Dorinței de continuă schimbare,
Ca tot ce e absurd și inutil
S-apară doar ca simplă încercare.

În lumea cu idei de împrumut,
În care mult prea multe-s aparențe,
E parcă imposibil de văzut,
Cel trăitor în clare evidențe.

Contrare par, ca fapte și urmări,
Soluții ce-s mereu la îndemână,
Chiar și esența marii întâmplări
La urmă e voită să rămână.

Prin tot ce e firesc, în mod direct,
Răstălmăcirea vrea să se-nțeleagă
Absurdul ce, continuu circumspect,
Consensul, prin aprindere, tot neagă.

În sens contrar, un absolut model
Pare a naște crezuri prezumtive,
Dând formelor idei ce sunt la fel
Când faptele au baze instinctive.

Prin repetări, contururi cu temei,
Ajung să definească teoreme
Sau, ca principiu, simplul obicei
De a crea, dilemelor, probleme.

luni, 23 septembrie 2019

Captivele răstălmăciri

(Restul comparativ)

Puține au, în viață, relevanță,
Din tot ce definit e un întreg,
Însă primesc enormă importanță,
Idei ce-n repezeală se culeg.

Întregul doar primește prețuire,
Văzut a fi concretul manifest
Al drumului mergând spre împlinire,
Netulburat de-al împărțirii rest.

Un corolar ușor se definește
Când este un subiect întru vorbiri,
Că totdeauna cineva găsește
Momentul unor mari răstălmăciri.

Și multe-au devenit răstălmăcire
Într-un concret lipsit de ideal
Cu oameni ce vorbesc despre iubire
Chiar motivând non-sensul imoral.

Condiții noi, voit imperative,
Cu modul lor impus coercitiv
Dau sensuri noi, dar absolut captive
Banalului văzut comparativ.

Tot ce rămâne, minima credință,
Gândul concret înspre departe dus,
E doar un exercițiu de voință
Când ochii vor să vadă ce-i și sus.

vineri, 13 septembrie 2019

Atuul din decor

(Firescul ca epopee)

În clasice idei de anvergură,
Ce-i da, e da și ce e nu, e nu,
Și-n caz concret au toate o măsură,
Lipsită de-al minciunilor atu.

Stigmatul clipei e un vârf de coasă
Care țintește tot ce e lumesc,
Tăindu-și drum în umbra cea mai deasă,
Dându-i luminii dreptul ei firesc.

Prin inversări se dă, nedrept, valoare,
Întregului ca și absurd complet,
Cu argumentul simplă-alăturare
A ceea ce-i obiectul în concret.

Idei ciudate se aruncă-n lupte
Ce țintă-și au un veșnic nicăieri
Ca lăncile cu vârfurile rupte
În căutări de mari aprecieri.

În umbra unor margini de tranșee
Iluzia devine mod mormal,
Viața-n consens devine epopee
Pândită de realul imoral.

Identități se schimbă peste noapte,
Constantele-s doar umbre în decor,
Sau simple vorbe tremurând în șoapte
De teama inconstanței tuturor.