(Firescul ca epopee)
În clasice idei de anvergură,
Ce-i da, e da și ce e nu, e nu,
Și-n caz concret au toate o măsură,
Lipsită de-al minciunilor atu.
Stigmatul clipei e un vârf de coasă
Care țintește tot ce e lumesc,
Tăindu-și drum în umbra cea mai deasă,
Dându-i luminii dreptul ei firesc.
Prin inversări se dă, nedrept, valoare,
Întregului ca și absurd complet,
Cu argumentul simplă-alăturare
A ceea ce-i obiectul în concret.
Idei ciudate se aruncă-n lupte
Ce țintă-și au un veșnic nicăieri
Ca lăncile cu vârfurile rupte
În căutări de mari aprecieri.
În umbra unor margini de tranșee
Iluzia devine mod mormal,
Viața-n consens devine epopee
Pândită de realul imoral.
Identități se schimbă peste noapte,
Constantele-s doar umbre în decor,
Sau simple vorbe tremurând în șoapte
De teama inconstanței tuturor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu