(Pariu pe jurământ)
Vorbele-ntregi au ordine firească,
Mai mult de-atât vorbesc și pe ascuns,
Parcă știind că-i dat să se-mplinească
Când faptele au rost îndeajuns.
Să spun mai multe nu îmi dau silința,
În joacă încă, veste dau, că scriu,
Prieten nu-s deloc cu sârguința
Chiar dacă risc și pun pe ea pariu.
În sens lumesc, prin versuri, poezia
E un context cumulativ și-ntreg
Ce nu se dă sedus de amnezia
Celor ce doar o parte înțeleg.
Extrapolări de fac, văd sinonime
Extremele ce încă se atrag,
Prin contraponderi fără de mărime,
Ce fac ușoară trecerea de prag.
Nu îmi reprim, în nici un fel, dorința,
Și ea se face, scrisă, un cuvânt,
Ce-mi definește clar, succint, credința
Că viața-mi e sub semn de jurământ.
În sens concret, pe drumul de-mplinire,
Prin umbră se adună mult noroi,
Dar spre a fi, mereu fără oprire,
Orice ocol e drum spre înapoi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu