(Mai departe, oricum)
Nu-i nici o cale sigură, în sine,
Nu-i nici un drum, de la-nceput, ştiut,
De prin trecut doar gândul mai revine
În amintiri cu rost necunoscut.
Accentul cade doar când se cuvine
Să schimbe ceva ce-i prea mult ascuns,
Redobândind normalul de la sine
Atât cât e să-i fie de ajuns.
Consensul însă dă mereu o luptă
Cu replica modelului pierdut
Știind-o pătimașe și coruptă,
Și dornică de-ntoarceri în trecut.
Patetic, cu nădejde, se vorbește
Despre firescul drumul normal,
Dar gândului puterea îi lipsește
De-a pune-n fapte totul ca real.
Realul însă-i taler de balanță
Ce mai tot timpu-i greu și foarte greu,
Plin de întreaga lui intoleranță
Ajunsă, cu emfază,-n apogeu.
Cât mai nimic la şapte nu se-mparte
Şi împreună, trei, perechi nu fac,
Singurul drum e înspre mai departe,
Oricum ar fi, pentru al vieţii leac...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu