(Anonim mereu)
În definții nu știu ce mai sunt,
Un tot de care mă mai pot lega
Dar nu mă pot, în nici un fel, nega,
Sunt eu, de la întreg, la amănunt.
Îmi spun și cred că mult am rătăcit
Având dorința mare de-a afla
Pe unde, fără teamă, de-aș umbla,
De trecerea-n zadar aș fi ferit.
Am fost, fără să vreau, între idei,
Încorsetat de chiar prostia mea
Ce m-a făcut să cred că voi putea
Să trec, fără oprești, de lachei.
Am învățat, mai mult sau mai puțin,
Și știu că de-nvățat voi mai avea,
Ca să ajung puțin a mă-mpăca,
Într-un târziu, cu drumu-mi prin destin.
Şi dacă nu-s ceea ce-aş vrea să fiu,
Mi-e dor de ceea ce am fost cândva,
Că poate ceva s-ar putea schimba
Să pot uita ceea ce astăzi ştiu.
Şi încă mă mai rog lui Dumnezeu
Să facă într-un fel, orice, ceva,
Chiar dacă n-am să ştiu ce va urma,
Să fiu şi eu un snonim mereu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu