(Întoarceri de destine)
De-am fost furat, cu ură, clandestin
Mi-a fost dorit să am o altă faţă,
Să rătăcesc prin neguri şi prin ceaţă
Şi-n vântul vieţii să mă tot înclin.
De multe ori paharul cu pelin
Mi se spunea că-i formă de dulceață
Și pot, de vreau, să-l asortez cu gheață,
Și bucuriei mele să-l închin.
Chiar dacă l-am golit, tot timpul plin,
Mi se punea, fără să știu, în față
Însă aflam, căci toate se învață,
Că va urma, un altul, cu venin.
Și am ajuns, uitând să mă abțin
Să știu că mintea nu-i deloc isteață,
Că, suferind, se-nvață și dezvață,
Cu mult prea multe într-un timp puțin.
Cumva gândeam că pot să intervin,
Cu o idee mare, îndrăzneață,
Inclusă-ntre prefață și posfață,
Ca salt în gol, și critic, din destin.
Dar, n-am căzut, chiar dacă mai suspin...
Nu pot să pierd... Mereu revin la viaţă
Ştiu că-n curând, va fi o dimineaţă
Când voi privi, din nou, un cer senin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu