(Absolut concret)
O stea în cruce-mi luminează faţa
Şi-mi face semn, într-una, s-o urmez,
Eu n-am putere să mă-ndepărtez,
Aştept să simt că vine dimineaţa…
S-a arătat, în nori de ploaie seara,
Dar miezul nopții a ajuns senin,
Pierzând lumina lunii, ce-n declin,
E mult îngălbenită, e ca ceara.
Și frigul s-a lăsat ieșit în cale,
Dorit de cei ce nopțile își dorm,
Și de-al plăcerii interes enorm,
Râvnit de cei cu gânduri imorale.
Privire-mi urcă-n cer, căutătoare,
Voind să știe stelele cu pier,
Și când pierirea ca și drept și-l cer,
Sau dacă e și ea întâmplătoare.
Și până când se face-a fi lumină
Culorile sunt doar o formă-n gând,
Haloul unor umbre conturând
Spre ziua ce, oricum, va fi să vină.
Dar noaptea-i lungă... Până-n dimineață,
Prin întuneric ochii mi-i îndrept
Spre steaua ce îmi tot apare-n față,
Sperând, spre ea, să-mi fie drumul drept.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu