Pas mic, pas mare

(Nuanțe cutumiare)

Pasul mai mic, de multe ori, e greu,
Avându-şi o poveste-a lui anume,
Strivit de adevăruri mai mereu
Când stă în umbra multelor cutume.

Prin definții pare-a fi ușor,
Firescul unui pas, cu totul, mare,
Ce, fără, grabă, nu-i zăbovitor,
Și nici surprins de semnul de-ntrebare.

Distanța e, de multe ori, model
De cum se ia un adevăr în seamă
Când vorba-i fluturată ca drapel
Trădării, pe ascuns, făcând reclamă,

Pasul mai mic, de gând, se vrea găbit,
Ca nu cumva speranțe să consume
Și ajungând, cu totul, obosit
Să se supună normei din cutume.

Dar numai pasul mare e văzut,
Deși nu are nici o relevanţă,
Că-i doar firesc, de prag fiind trecut,
Dând mai mereu, celui dintâi, nuanţă...

Normalul însă-i normă și tipar
După idei ce par o teoremă
Prin care chiar nuanțele dispar,
Din temeri că ajung a fi emblemă.